14 C
Reșița
sâmbătă, 22 martie 25

Doctorul Singh, numit din nou director medical al spitalului din Caransebeș

Medicul chirurg Bhupinder Singh, șeful secției Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă a fost numit din nou de primarul Felix Borcean în funcția de director medical al spitalului din Caransebeș.

„Dl doctor Singh e poate cel mai prolific medic din spital. A fost director medical sub mai mulți manageri, are o imagine profesională ireproșabilă, cunoaște foarte bine viața medicală a spitalului și mă bucur că atât dl manager Dumbravă, cât și dl doctor Singh și-au dat mâna și împreună pot forma cea mai puternică echipă managerială din Caraș-Severin”, a declarat primarul Felix Borcean.

„M-am consultat cu dl primar ca în fiecare decizia importantă pentru spital, funcția de director medical e foarte importantă și foarte grea. Față de cum doctorul Singh a lăsat spitalul, acum îl găsește într-o situație foarte bună”, a spus și managerul Adrian Dumbravă.

Noul director medical, chirurgul Bhupinder Singh, mai zgârcit în declarații, a precizat că unul din principalele sale obiective este „încă un etaj la spital pentru o nouă secție, Oncologie”.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”… a fost numit din nou …”

    Ne bis in idem?
    Sau ”a căzut” desemnarea în consilier onorific?
    (…reper24.ro/ministrul-rafila-l-a-desemnat-pe-medicul-singh-bhupinder-consilier-onorific-in-ministerul-sanatatii/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei