Zeci de proiecte de parcuri eoliene și fotovoltaice au toate aprobările necesare pentru a fi construite în România de mâine. Asta ar înseamnă gigawați care ar da țării un plus de securitate energetică, ar scădea prețul energiei și ar apropia-o de ținta de energie verde pe care și-a asumat-o față de celelalte țări din Uniunea Europeană. Ce le ține în loc? Conectarea la rețea.
Transelectrica – compania de stat care deține monopolul pe transportul de energie electrică în România – nu mai are capacitate de a extrage energia produsă în mai multe zone din țară, în special în cele cu potențial eolian și solar. De aceea, poate conecta la sistemul energetic național noi producători, doar în viitor. Cel mai devreme, peste trei ani.
Situația e paradoxală, deoarece, la nivel european – inclusiv prin planul Uniunii Europene pentru o tranziție către energie verde – sunt puse la bătaie miliarde de euro pentru construirea unor noi parcuri fotovoltaice sau eoliene.
Investitorii au obținut autorizațiile de construire, avizele, așteaptă să construiască. Nu poți să te apuci să pui panouri sau turbine, să cheltuiești niște milioane bune de euro și să stai cu ele în câmp ca să le poți conecta.
„Transelectrica zice «faceți investițiile, dar intrați în sistem când reușim să avem linii noi care să evacueze puterea»”, afirmă Martin Moise, prim-vicepreședinte al Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România.
Cu alte cuvinte mii de gigawați stau și așteaptă ca statul, prin Transelectrica, să-și dezvolte rețelele de transport e energiei electrice, în timp ce România a cumpărat doar în această vară, în perioada de caniculă, energie cu mult mai scumpă decât celelalte țări europene.
Oare cine ar trebui să vină să facă ordine într-o întreprindere a statului? Asta ca să nu mai vorbim de termocentralele pe cărbune închise, ori de hidrocentralele aflate de 35 de ani în diferite stadii de execuție și abandonate de toți politicienii post-decembriști.
Dan AGACHE
