Cheltuielile generate în anul 2022 de situația Covid-19 în sistemul sanitar la nivelul județului Caraș-Severin se ridică până în acest moment la peste 41...
Odată cu începutul oficial al iernii, apar si provocările pe drumurile județului, însă prefectul Ioan Dragomir îi liniștește pe cărășeni și susține că au...
Silviu Hurduzeu a fost ales prin vot deschis președinte al organizației PSD Caraș-Severin, secondat de omul care l-a propulsat în politică, nimeni altul decât...
Ca urmare a sesizărilor cetățenilor din cartierul Dealul Crucii al municipiului Reșița referitoare la poluarea cauzată de emisiile apărute în urma procesului de producție...
Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a organizat luna aceasta o întâlnire cu reprezentanții unităților administrativ – teritoriale pe raza cărora se află castre romane...
Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin a organizat o întâlnire cu reprezentanții unităților administrativ – teritoriale pe raza cărora se află castrele romane care alcătuiesc...
Există momente paradoxal existențiale în viața unor comunități cu tradiție industrială, în care, chiar dacă acestea se află prăbușite, vlăguite și, aparent lipsite de...
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, desfășurată săptămâna trecută, a fost analizat stadiul pregătirilor pentru începerea noului an școlar, iar în urma unui material...