1.7 C
Reșița
duminică, 27 noiembrie 22

(FOTO) Tramvaiul reșițean, în imagini de șantier; săptămâna 19

Una, două, nouă… 19. Da, au trecut 19 săptămâni de când se împrăștiau prin oraș primele semne inscripționate PORR și de la primele restricții de circulație. Vă mai amintiți când spuneam toți că e lucru de doi lei, când cu un excavator și 4 oameni se scotea cauciucul de la vechea șină de tramvai? Acum e cu totul altceva, e șantier și cea mai bună soluție pentru a te deplasa prin oraș e bicicleta, trotineta sau autobuzul, chiar dacă nu sunt toți de acord cu asta.

Dar să lăsăm vorba lungă deoparte și să purcedem la drum. Un drum lung și anevoios pentru că șantierul s-a mărit considerabil și din punctul meu de vedere parcă se desfășoară lucrările într-un ritm mai alert decât înainte. Dar se poate să fie doar o părere.

Și pentru că Reșița a devenit în mare parte un șantier, am schimbat și eu traseul pentru operativitate și pentru a reuși să acopăr toate lucrările. Și așa cum v-am obișnuit de săptămâna trecut, pentru confortul lecturii mergem pe tronsoane:

spot_img

Sens giratoriu și pod Intim: Aici mă așteptam să nu găsesc nimic, după ce timp de câteva săptămâni chiar nu s-a mai lucrat nimic. Zilele trecute au fost date niște găuri în grindă, pe partea dreaptă a sensului de mers spre centru, s-a introdus niște fier beton și ieri se descărcau armături din fier beton. Am aflat că va fi turnat chiar lângă trotuar un postament, pentru un parapet ce va delimita partea carosabilă de trotuar și pista de biciclete. De asemenea, un muncitor cu un compresor, sufla toată mizeria din zona în care va fi montată armătura și va fi turnat betonul, după cofrare. E foarte probabil ca săptămâna viitoare să vedem deja rezultatele.

În sensul giratoriu nu mai e nimic de făcut deocamdată, așa că a devenit un loc foarte bun de descărcat șina de tramvai, șină ce va fi montată pe pod. Se descarcă, va fi întinsă și ulterior sudată. Bucățile sudate vor fi așezate pe niște suporți, calate și ulterior vor fi încastrate într-o grindă de beton. E puțin mai greu de explicat, dar cum până atunci nu mai e așa mult, așteptăm și vom vedea cum arată.

Intim – Victoria: Aici am făcut fotografii de pe cele două sensuri, astfel încât imaginea să fie una de ansamblu. Firma Tubular Tehno-Sistem din Timișoara, cei ce vor monta țeava din fontă ductilă de apă în zona Micro 1 și vor mai face și câteva traversări dinspre Micro 1 înspre Micro 2 avansează serios cu lucrarea, în sensul că au reușit să facă traversarea din apropierea sensului giratoriu și acum se lucrează la un canal tehnic, canal din care se va porni cu țeava spre Victoria. Aseară am văzut că au început deja să spargă asfaltul de pe trotuar în zona fostei stații de autobuz. De precizat faptul că firma timișoreană va monta doar țeava, iar racordurile de alimentare cu păienjenișul de țevi ce alimentează blocurile de locință vor fi făcute de Aquacaraș.

Pe sensul de mers Intim – Victoria au fost scoase vechile cămine de pluvial, și s-au făcut legăturile cu tubulatura de colectare a apei de ploaie introdusă săptămânile trecute. Câteva excavatoare împrăștiau piatră și nisip de râu pentru a aduce terenul la cotă. Mai mulți stâlpi de susținere a firului de contact au nevoie de consolidare a bazei de sprijin, iar cei de la EEI (Electro Echipament Industrial) fac acest lucru, cu armătură metalică și în final beton (o parte din stâlpi au primit vizita cifei cu beton chiar astăzi).

Au fost curățați de crengi și câțiva tei care vor fi în final doborâți pentru a permite construirea celei de a treia benzi pe sens, pentru încadrarea spre stânga. Voi reveni în final cu câteva considerații. O bilă albă din partea mea pentru echipa de muncitori care montează bordurile, creionând astfel viitorul zonei. S-a început din zona ADA și au trecut deja de intersecția cu Spitalul Județean cu bordurile de la marginea carosabilului. În paralel se descarcă și se împrăștie pe poziție șina și, din câte am aflat, aceasta va începe să fie sudată de săptămâna viitoare.

Reabilitarea infrastructurii rutiere duce la tot felul de surprize (deloc plăcute). Într-una din fotografiile din acest sector, se vede un crater produs prin infiltrarea apei de ploaie, apă ce a mâncat din pământul aflat sub stratul de ciment și zgură folosit în trecut în zona porțiunii carosabile. Astfel de capcane ar putea oricând să conducă la tragedii, așa cum s-a mai întâmplat atât în țară cât și în alte zone ale lumii, unde chiar un autobuz a fost „înghițit“ în acest fel.

Victoria – Kaufland: Și aici lucrurile se precipită, ceea ce nu face decât să ne bucure. După ce au întins tubulatura pentru viitoarele cabluri de curent, satelit, telefonie și tot ceea ce mai e nevoie pentru a termina pentru totdeauna cu cablurile aeriene, cei de la EEI au încastrat în beton și tubulatura necesară semnalizărilor pe sub viitoarea șină de tramvai.
Și dacă tot am amintit (din nou) de ei, să mai spunem că se lucrează de zor la montarea armăturilor ce vor susține viitorii stâlpi de iluminat public, amplasați în zona trotuarelor și a pistelor de bicicletă. Și tot de zor se toarnă „cărările“, acele benzi de beton necesare pentru montarea șinelor de tramvai. Am explicat săptămâna trecută cum vor fi așezate șinele pe niște suporți după care se va turna grinda sub ele.

Din câte am înțeles de la cei din conducerea PORR, toate lucrările din oraș sunt în grafic, ba mai mult graficul este devansat, ceea ce va permite constructorului să finalizeze întreaga lucrare în termenul propus (despre termene și promisiuni și în finalul știrii)

Zona Kaufland – Aquacaraș: Ajunși în zona Kaufland suntem întâmpinați de același crater imens, acolo unde se încearcă o subtraversare a conductei de menajer spre stânga, și continuarea ei spre Câlnic (stația de epurare), pe lângă gardul ce delimitează curtea viitorului depou de tramvai. Lucrarea a fost licitată de Aquacaraș unei firme care a dat chix și de vreo două săptămâni a venit o alta: Dresel Construct, tocmai din Iași.

Cu toate că sunt veniți de puțină vreme, se vede că lucrările au avansat considerabil, deși actualul constructor nu este ferm convins că va reuși să recupereze întârzierea. Ori întârzierea lor reprezintă o întârziere a întregului proiect prin nefinalizarea acelei zone. Un avans se vede și pe sectorul ce duce de la depou spre Câlnic, acolo unde aceeași firmă a mobilizat oameni și utilaje și se lucrează pentru introducerea noii coloane menajere.

Calea Timișoarei: Și uite că pedalând încet, încet, am ajuns și la MOL, mai exact la intrarea în cartierul Câlnic. Aici dăm de un alt proiect, în valoare de 5 milioane de euro (aproximativ 25 de milioane de lei, tot bani europeni nerambursabili), proiect câștigat tot de firma austriacă PORR. Acest proiect prevede (în această fază) doar reabilitarea infrastructurii rutiere (cu piste de biciclete și trotuare) și introducerea conductei de pluvial, de la MOL și până la joncțiunea cu colegii la ieșirea de pe pasajul rutier, la intrarea în Triaj.

Este o lucrare atacată de nici o săptămână, unde s-a început cu devierea circulației pe partea dreaptă (sensul spre centru) și cu înlăturarea stratulul de asfalt existent (cu tot cu gropi). De menționat că acest asfalt frezat este folosit pentru repararea în regim de urgență a celor mai sensibile zone rutiere din oraș. Este vorba de o reparație provizorie, multe dintre acestea urmând să fie asfaltate prin alte proiecte.

Zona Triaj: De la podul de peste Bârzava, locul de intersecție al celor două proiecte, intrăm în zona Triaj. Prea multe nu sunt de spus aici. Ceea ce era de făcut s-a făcut, în mare parte. Ar mai fi câteva fundații pentru stâlpii ce vor susține firul de contact, dar până în noiembrie când vor sosi se vor finaliza și fundațiile. Una peste alta cred că peste 90% din lucrare este gata, în așteptarea șinei de tramvai.

Și dacă tot suntem în Triaj, am aruncat o privire și spre calea ferată, acolo unde încă se descarcă șina. Spuneam săptămâna trecută că au sosit 18 vagoane cu câte 50 de bucăți pe fiecare vagon, lungi de câte 18 metri; un total de 900 de tone. Cât despre lungime… vă las să calculați singuri. De aproape 10 zile au sosit vagoanele și încă mai e șină de descărcat. Aceasta se împrăștie pe traseu (o parte) sau se depozitează în zona depoului.

Zona Lunca Pomostului: Intrăm în Luncă și suntem întâmpinați de… liniște. Nu tu muncitori ori utilaje, nu un topometrist, nimic. E drept că și lucrarea este gata (la stadiul acesta) urmând ca din octombrie, funcție de vreme să fie turnat stratul de asfalt de impermeabilizare, după care se va monta șina.

Abia către podul ce duce spre Lidl și Kaufland se zăresc ceva utilaje și se observă puțină mișcare. Spun puțină pentru că de fapt se acționează pe metru pătrat: se excavează vechea fundație, se așterne strat nou de piatră de râu cu nisip, se cilindrează. Camioanele sunt într-un du-te-vino permanent; pleacă cu material excavat și se întorc cu sort, preluat de buldozere care îl nivelează.

Ar mai fi o porțiune de câteva zeci de metri și cu siguranță săptămâna viitoare se va ajunge la punctul terminus propus de constructor, Universitate. Un punct terminus provizoriu pentru că lucrarea va continua spre centrul civic, centru care va fi ultimul pe lista demolărilor.

Zona Muncitoresc: A început nebunia și în zona Muncitoresc, punctul terminus al noului tramvai reșițean. De la Pasajul CSR și până în zona fostului cinematograf Muncitoresc s-a restricționat circulația la o singură bandă pe sens. S-a început, la fel ca în toate celelalte zone cu înlăturarea benzilor de cauciuc de la vechea șină, se sparge mecanizat asfaltul din zona dalelor de beton, se va scoate șina veche și se va excava pentru înlocuirea fundației. Sperăm ca vremea bună să țină cu noi și lucrările să avanseze.

Noutăți și considerații personale:  Aș începe acest ultim capitol al știrii de astăzi cu un termen avansat de cei de la PORR: 22 Decembrie 2022, adică nici 3 luni. Acesta este termenul pe care și l-au propus pentru finalizarea liniei de tramvai până la OMV, la intrarea în Lunca Pomostului, dar și data de la care se va relua circulația autovehicolelor prin Govândari. Este (din punctul meu de vedere) un termen poate prea ambițios pentru stadiul actual al lucrărilor, dar ei știu cel mai bine.

Toate acestea sunt însă marcate de un mare semn de întrebare care ar putea să amâne acest termen: finalizarea lucrărilor la rețeaua de canalizare a orașului, lucrări efectuate de Aquacaraș și de subcontractanții săi. „Este singurul lucru care ne-ar putea împiedica să respectăm acest termen de 22 decembrie“, a afirmat o sursă din conducerea locală a societății.

Aș vrea să aduc în discuție și problema teilor ce vor fi jertfiți pe altarul reconstrucției Reșiței. Am auzit voci care sunt foarte pornite împotriva tăierii acestor tei din zona Micro 1. Am explicat în știrile anterioare că este nevoie de mai mult spațiu pentru introducerea celei de a treia benzi (3,5 metri) necesară fluidizării traficului, pentru încadrarea șoferilor care doresc să facă stânga pe aleile perpendiculare pe B-dul Republicii.

Sunt cam aceleași voci care sunt și împotriva acestui proiect. Nici eu nu sunt mulțumit de faptul că se taie acești pomi (la fel cum am fost nemulțumit pe vechiul edil Mihai Stepanescu, cel care i-a retezat pur și simplu, dar care promitea că se vor reface cu o coroană mai mare și mai frumoasă. Vă amintiți?), dar este absolut necesar acest lucru pentru respectarea proiectului inițial. Nu am fost de acord nici cu tăierea sălciilor plângătoare de pe malul Bârzavei (zona Lunca Pomostului), dar sunt convins că nimeni nu prea mai vorbește de ele.

România a pierdut după Decembrie 89, mii de hectare de pădure (mule dintre ele seculare), tăiate ilegal. Nu vorbesc de tăierile de regenerare, absolut normale în orice pădure. S-au pus la pământ mii de hectare, s-a furat lemnul și s-au îmbogățit până peste poate multe dintre figurile zâmbitoare pe care le vedem azi pe la televizor. Da, e adevărat o parte din teii de pe bulevard vor dispărea. Dar în locul lor vor apărea alți pomi care vor ține și umbră și vor da un alt aspect orașului.

Cred cu tărie că indiferent de vârsta noastră, e cazul să încercăm să privim puțin și spre viitor, nu doar spre trecut. Atât pentru astăzi; până la o nouă știre despre evoluția tramvaiului reșițean aveți grijă de voi, circulați cu grijă și haideți să încercăm să fim optimiști; știu că se poate, dacă se vrea!

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

3 COMENTARII

  1. Ideea de deplasare cu bicicleta sau autobuzul e un deziderat frumos. Din păcate, nu are aplicare când ai de transportat cumpărăturile saptamanle, lăsat copii la scoala, sau în general orice deplasare care implica o familie numeroasa.

    • Credeți că papagalului de premar îi pasă de cetățeni?Never aici în sat Râșnița vs Romany the Colony (să se oftice aplaudacii tăițelului)🤣🤣🤣🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei