Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, crede în șansa de dezvoltare a Banatului de Munte și în posibilitatea de a schimba în bine trendul județului Caraș-Severin și implicit al municipiului Reșița. Pentru a atinge aceste obiective este nevoie de smerenie, tenacitate și de dorința de a face, atribute care au lipsit în unele ocazii celor care s-au aflat în trecut la cârma orașului, a afirmat edilul reșițean în cadrul unui discurs ținut recent, cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a Consiliului Județean Caraș-Severin
Primarul Ioan Popa a precizat că a analizat cu atenție cum au decurs lucrurile în municipiul de pe Bârzava în anii de după Revoluție, fiind de părere că deși cei aflați la butoane în trecut nu puteau anticipa prăbușirea industriei reșițene, care a dus la o scădere demografică dramatică, situația nu este una singulară. Și alte zone ale țării au fost confruntate cu plecarea populației tinere și dinamice, dar au reușit să oprească și chiar să inverse fenomenul.
„A fost perioada de după Revoluție, în care Reșița era pe un val foarte puternic economic, industrial, cu două fabrici care evoluau fantastic, erau două motoare de o forță incredibilă. Nimănui nu i-a venit să creadă ce s-ar putea întâmpla în Reșița în următorii 10-20 de ani. Când au venit primii investitori pe aici și voiau să facă și ei câte ceva păreau așa niște desculți, niște necăjiți și probabil cei de la vremea respectivă au spus «ce vreți să faceți, mă, niște roți, cauciucuri? Nu are rost, ne faceți poluare, lăsați-ne în pace, că avem treabă, avem fabrici puternice, 11.000 și 14.000 de angajați». Și în contextul acesta eu am putut să înțeleg ce s-a întâmplat. E ca și cum îți merge în familie extraordinar de bine, toate îți merg brici și nu își trece prin minte că va putea să vină uraganul, necazul, nebunia, care nu depinde de tine și nu i te poți opune pentru că este generată de niște forțe mult mai mari decât le poți tu controla. Și asta s-a întâmplat în primul deceniu după Revoluție.
După aceea nu am mai reușit să ne găsim cadența. Reșița a pierdut circa 40.000 de locuitori dinamici, evident, oameni care s-au dus să își caute alt rost undeva, că nu mai aveau de muncă. Nu știu statistica, dar județul probabil a pierdut, cu Reșița cu tot, spre suta de mii. Cred că dacă am avut o parte de vină, noi, cei care am gestionat administrativ orașele, județul, o vină poate că a fost lipsa smereniei, autosuficiența. De multe ori poate ne-am crezut a toate știutori și foarte deștepți și nu am aplecat urechea la unii care poate ne picurau «măi, oameni buni, vedeți că vine furtuna, uraganul».
România a coborât demografic în ultimii 30 de ani, este o certitudine matematică, dar culmea, sunt locuri care au crescut demografic sau au adus populație în zonele lor, cum ar fi Timișoara, Cluj, Brașov, un exemplu fantastic. Brașovul a fost pe primul loc la pierderea de resursă umană și culmea că este de vreo 7-8 ani într-o explozie. Acumulează totul din jur. Deci se poate, dar cu smerenie, cu tenacitate, cu dorința de a face, și eu cred că Banatul de munte are o șansă”, a declarat Ioan Popa.
Pe de altă parte, edilul a vorbit de buna colaborare existentă la ora actuală între Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin și de proiectele pe care și-au propus să le implementeze împreună cele două instituții.
„Faptul că nu mai suntem antagoniști, CJ cu Primăria Reșița este important. Acesta a fost un mare neajuns. Această luptă, această lipsă a smereniei, care a dus la niște lupte intestine, care au angrenat mii de oameni. Atenție, nu vorbesc de 2-3 oameni, vorbesc de mii de oameni, armata aia cu armata aia «hai să îi dăm topoare, hai să îi înnebunim noi pe partea cealaltă, de ce să crească ăla». Din fericire, avem acum posibilitatea de a face câteva proiecte și sper ca bunul Dumnezeu să ne ajute să le ducem până la capăt.
Spital județean nou, este un deziderat necesar. Reșița a avut un spital în 37, unul în 57, unul în 75. Merită la o distanță de 50 de ani să faci un alt spital, așa cum scriu normativele astăzi și am pornit acest proiect. Am stat după avizul PUZ-ului la Ministerul Sănătății patru luni de zile și au fost și aici lupte intestine. Telefoane, intervenții, «vă rugăm da-ți-ne drumul, de ce nu ne lăsați. Nu sunteți în stare. Dar lăsa-ți-ne să încercăm. Nu, sunteți incapabili să faceți așa ceva. Păi, de ce nu ați făcut voi?» Lipsă răspuns. Și în final ne-a venit și avizul de la Ministerul Sănătății, avem PUZ aprobat, avem 9 competitori pentru proiectul tehnic. Și vom merge înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Calea ferată Reșița – Timișoara, să ne conectăm de Banatul de câmpie, este un lucru important pentru mișcarea resursei umane într-o parte și în cealaltă. Mai avem proiecte pe care încercăm să le ducem înainte. Am avut o colaborare bună și cu Consiliu Județean anterior, cu Silviu Hurduzeu, trebuie să recunosc. Nu a fost dată să solicit anumite intervenții și să fiu refuzat. Nu am făcut proiecte mari, dar a fost alături de noi, atât cât s-a putut în două partide antagoniste.
Încerc cu Romeo Dunca să mergem înainte și să reușim să schimbăm trendul așa cum au reușit și alte zone să schimbe trendul, nu neapărat demografic, ci al populației care la un moment dat decide să stea într-un loc. Pentru că am înțeles niște lucruri, am început să studiez urbanism, cărți de administrație publică și oamenii au nevoie de două lucruri, nu de unul. Greșit se înțelege că oamenii au nevoie de bani. Da, au nevoie de bani, dar au nevoie și de o calitate a vieții în zona în care trăiesc. Calitatea vieții e un element mai complex, care înseamnă educație, înseamnă sănătate, înseamnă modalitate de petrecere a timpului liber într-un mod elegant, înseamnă un ambient plăcut în care să trăiești. Și dacă reușim să facem, în afară de aducerea de investitori, dacă reușim să facem și un ambient plăcut, ele se îngemănează și o să reușim să aducem oameni în oraș. Sper să ne ajute Dumnezeu și să reușim să facem acest lucru”, a mai afirmat primarul Ioan Popa.
Karina TINCUL


















Cânți fals, Paganini, cânți fals!Ipocrizie, falsitate, minciună, aparențe înșelătoare asta te caracterizează, primare, pe tine și toți cei din clasa politică incapabilă să facă lucrurile cum trebuie în orașele și județele României. Nu te cred, se simte că se ascunde ceva în miorlăiala și mocirla discursului ținut. Îmi aduci aminte de vorbăreala din curtea școli gimnaziale la fiecare inceput de an ,același discurs plictisitor ținut mereu de cadre didactice de nădejde membrii de partid, împuindune mințile cu propagandă ieftină idem cu cea ce faceți voi acum, vreți să vă credem toată sporovăiala asta inutilă bună doar pentru proștii care vă mai cred, că eu nu.
„A fost … Încerc cu Romeo Dunca să mergem înainte … ”, a mai afirmat primarul Ioan Popa.
–
E cel din poză?