5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

Peste 3.000 de gospodării de pe Valea Cernei, pregătite pentru a se racorda la gaz metan

Alimentarea cu gaz metan a localităților din Caraș-Severin este una dintre promisiunile liberalilor din campania electorală. Noua magistrală a societății Transgaz, ce va străbate județul Caraș-Severin, va permite alimentarea mai multor localități situate pe traseul acesteia ce va străbate Banatul de Munte.

Printre acestea și cele aparținătoare comunei Mehadia, unde primarul Grigore Bardac face toate demersurile pentru a încheia la timp toate actele necesare, astfel încât să poată aduce un plus de confort locuitorilor.

„E vorba de locuitorii de Mehadia, Plugova, Valea Bolvașnița și Globu Rău, dar noi ne aflăm în parteneriat cu Băile Herculane și Topleț, pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate, care spun că trebuie ca într-un astfel de proiect să existe cel puțin 3.000 de familii beneficiare“, a afirmat edilul din Mehadia, Grigore Bardac.

spot_img

„Sperăm să putem să ne continuăm demersurile așa cum am început, adică într-un ritm alert. Deocamdată nu am făcut o listă cu cei care doresc racordarea la gaz, dar am semnale de la concetățenii mei că s-au interesat deja de costurile unei racordări la gaz metan, precum și de cheltuielile ulterioare. Racordarea localităților noastre la magistrala de gaz înseamnă dezvoltare și pe orizontală și pe verticală, investitori și mai ales creșterea gradului de confort și bunăstare“, a mai precizat primarul Grigore Bardac.

Dan AGACHE

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. Foarte buna implicarea primarilor pentru aducerea gazului la noi. iar efortul primarilor de a „face toate demersurile pentru a incheia la timp toate actele necesare”. inseamna ca saptamana viitoare fac actele, cealalta saptamana le incheie si apoi urmeaza proiectarea pentru avize, apoi proiectarea pentru autorizatii, apoi proiectarea pentru finantare, apoi proiectarea pentru executie, apoi aprobarea proiectului de executie, apoi lucrarile. Toate astea cu licitatie ca altfel cred ca nu este voie. Poate estimez eu gresit, dar nu cred ca mai devreme de 2030 va fi gaz in Mehadia. De aceea nu inteleg de ce ziaristul pune presiune pe dl. primar sa se bage in seama cu gazul. Mai erau niste ziaristi care au pus presiune pe primari sa promita metrouri, aeroporturi, aquaparcuri si alte bazaconii si pana acum nimic din ce au fost acei primari presati de ziaristi sa afirme, nu s-a realizat. Acum vine randul cu gazul metan. Sa nu cumva sa se incurce gazul cu autostrada pe la Mehadia sau Ciresul ca sa vezi ca din doua nu se va face niciuna. Da’ cu turismul in zona Mehadia si Herculane cum stau lucrurile? Au venit lanturile hoteliere sa oferteze pentru preluarea de active sau terenuri pentru investitii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei