Schimbare la conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ACVABANAT. ADI-ul este condus începând de astăzi de Gheorghe Orza, primarul orașului Băile Herculane.
Astăzi a avut loc adunarea generală a asociaților din cadrul ADI ACVABANAT, ocazie cu care s-a decis revocarea din funcția de președinte a primarului Reșiței, Ioan Popa, în locul acestuia fiind propus și ales Gheorghe Orza.
Primarul Reșiței a calificat decizia ca fiind „o anomalie”, lăsând să se înțeleagă că schimbarea a avut la bază motive politice: „Este o anomalie ce se întâmplă în momentul de față, ca Remus Rof să fie președintele ADI Intercom Deșeuri, iar Orza președintele ADI ACVABANAT! În aceste funcții ar trebui să fie cei mai relevanți oameni din sistem: cel mai mare plătitor la Aquacaraș este Primăria Reșița, deci primarul Reșiței ar trebui să fie președinte la ACVABANAT, iar președintele Consiliului Județean să fie președinte la Intercom Deșeuri. Așa era din 2016. Acum ducem totul în derizoriu, este ok! Știu resorturile, știu cum funcționează partidul ăsta socialist, dar este ok, nicio problemă, am înțeles”, a declarat edilul pentru resita.ro.
Pe de altă parte, primarul Gheorghe Orza, noul președinte al ADI ACVABANAT, susține că schimbarea nu are la bază motive politice, ci strict administrative.
„Schimbarea s-a produs deoarece marea majoritate a membrilor ADI ACVABANAT au decis acest lucru. Și cred că a fost o decizie mai mult administrativă, nu politică.
Până la urmă, aceasta a fost voința UAT-urilor membre ale ADI ACVABANAT. M-au propus ca președinte și le mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o.
La conducerea ACVABANAT va trebui să facem toate demersurile necesare pentru ca organizarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare pe teritoriul UAT-urilor care sunt membre să funcționeze și să se dezvolte. Prin delegarea de gestiune către Aquacaraș, ei exploatează, întrețin, administrează, investesc și furnizează servicii de apă, iar noi va trebui să facem tot posibilul ca să îi sprijinim și să ne asigurăm că vom avea apă și canal în toate localitățile din județ”, a precizat Gheorghe Orza.
ADI ACVABANAT are 36 de membrii: Consiliul Județean Caraș-Severin și consiliile locale din Reșița, Caransebeș, Anina, Băile Herculane, Bocșa, Oravița, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Văliug, Ocna de Fier, Domașnea, Armeniș, Bănia, Băuțar, Berzovia, Brebu Nou, Fârliug, Forotic, Glimboca, Grădinari, Lăpușnicu Mare, Măureni, Mehadia, Răcășdia, Sacu, Socol, Teregova, Ticvaniu Mare, Topleț, Vărădia, Zăvoi, Naidăș, Brebu, Pojejena, Vrani.
Karina TINCUL
Ce poți cere de la un partid care joaca murdar de la înființarea lui, oameni fără bun simt ,dacă l-au avut vreodata
Hooopaaa…schelălăie Popa. Pai mă popo daca din cei 36 de votanți au fost mai mulți care au considerat că ești mai degrabă prost ( ca președinte evident) decât bun, așa o fi popo. Realitatea din teren dovedește ce mare manager te afli, și în curând sper sa ți se tragă preșul sa se vadă că ești și hoț. Mai explica-ne un pic logica ta de bisnitar- deci daca Reșița plătește cel mai mult pentru apă, atunci primarul Reșiței trebuie sa fie președinte la apa? Pai hai să-l punem la finanțe pe bișnițarul care schimbă cel mai mult. Și la penitenciare pe cel cu condamnarea cea mai lungă. Și la păduri pe ăla care a tăiat cel mai mult. Lasă popo că mai puțin și o să fi tu președinte de celulă, o să te voteze colegii tai in unanimitate. Noi o să-ți aducem chiftele și le împarți cu colegii ca sa te voteze. Hai duamnajută.
Trebuie sa fi dus de tot dacă folosești un asemenea limbaj in postări, poate îți aduce el chiftele unde ii dorești tu sa ajunga
Și vouă ca stergeti postările care nu v-a convin, poate băiatul cu chiftele lucrează la voi in redacție, altfel de postare badaraneasca ați acceptat-o
Domnu Cocos, ce anume nu „v-a” place domle? „A-ți” sesizat vreun cuvânt obscen, injurios, sau unde „v-a” deranjează limbajul domle? Faptul că gramatical sunteți descalificabil nu „v-a” deranjează? Ăștia sunteți votanții acestui bișnițar, o șleahtă de agramați? Dacă ați lipsit la gramatica de clasa a treia, oare putem sa avem așteptări de la dvs domnu Cocos in ceea ce privește logica sau alte materii care ar trebui sa vă întregească cunoașterea? Stapânul dvs -primatul- a fost calificat ca „prost” indirect chiar de către șeful său de partid, dl Bolojan, așa că realitatea asta o luăm ca atare. In rest, despre chiftele, vă anunț eu daca va fi cazul. Deocamdată stăpânul dumitale este cel care livrează mizerii și minciuni, așa că acolo e răspunsul la întrebarea „cine să meargă la celulă”.
Gândiți domnu Cocos cu creierul, că nu mușcă , și lăsați pupatul in dos al primatului că în afară de un miros pestilențial al cavității bucale nu vă alegeți cu nimic.
|H de la trenurile ce emană |H2O de la AquaCarașul care dă orașului cea mai scumpă apă în condițiile in care acest oraș beneficiază de apă ce vine prin cădere naturală datorită lacurilor Secu, Văliug, …. Apa de la Baraj Secu ajunge în cădere liberă la la Uzina Filtru apă potabilă, fără un mare aport de pompe care să consume energie electrică datorită diferențelor de altitudine. Timișoara, oraș de câmpie, trebuie să-și aducă apa prin pompare dar … ooops și timișorenii au aceleași costuri cu apa de la robinet ca și reșitenii!!!