Primarul Romeo Răduță și-a propus să bifeze în acest mandat mai multe proiecte care să contribuie la dezvoltarea comunei pe care o administrează. Unele însă îi dau bătăi de cap edilului, care nu se dă bătut și caută soluții pentru a-și atinge obiectivele.
„Avem o problemă cu dispensarul medical, care este pe CNI de vreo 4-5 ani, pe lista sinteză, însă după ce am ajuns eu primar am văzut că terenul este al CFR și nu putem să implementăm acest proiect de reabilitare pentru că CNI te obligă să fii proprietar și pe teren, doar clădirea este a noastră.
Am văzut că acum se lucrează la un proiect de hotărâre, tot ce este dezafectat să treacă în patrimoniul administrației locale, sau să-l administrăm noi”, susține primarul Romeo Răduță.
Edilul este hotărât să facă o adresă către ministrul Sănătății și una către Ministerul Transporturilor pentru găsirea unei soluții care să îi permită reabilitarea dispensarului.
„În cel mai rău caz îl voi face din fonduri proprii pentru că nu am ce să fac. Vreau să reabilitez dispensarul! În incinta clădirii avem și cabinet stomatologic, medicul de familie și cu medicul stomatolog sunt soț-soție.
De fapt am și început să investim acolo, am schimbat geamurile și am reparat acoperișul”, afirmă primarul comunei Băuțar, Romeo Răduță.
Tot pe CNI, administrația locală are depus un proiect pentru o sală de sport, proiect care se află pe lista sinteză. Terenul este prevăzut a fi construit în incinta școlii.
Lorena POENARU

















