fbpx
4.7 C
Reșița
miercuri, 17 aprilie 24

Reflecții matinale

Vi-ați găsit vreodată timp să luați pulsul orașului într-o dimineață senină de toamnă? Să vă retrageți într-un colț și să urmăriți forfota sporind în intensitate pe măsură ce trece timpul?Am avut eu această curiozitate și sincer, am fost surprins câte se pot întâmpla în jurul nostru, lucruri mărunte, oameni, obiceiuri zilnice, pe lângă care am trecut fără să le acordăm atenție.

În goana noastră după mai mult, mai repede, în freamătul nostru zilnic asemeni unei furnici căpiate de a agonisi, de a strânge precum hârciogul pentru cămara vieții, lucruri de multe ori fără importanță, uităm să trăim, să vedem, să observăm, să simțim.

Liniștea nopții e spartă de camioanele de salubrizare ce apar înaintea primului cântat al cocoșilor. Ambalează motoarele și strâng mizeria noastră de zi cu zi (ce bine ar fi dacă ar reuși să strîngă și mizeria umană). Vin, adună, pleacă spre o altă zonă, spre o altă mizerie, spre alte resturi pentru care alergăm zi de zi.

Urmează muncitorii; mulți gata echipați de lucru, cu un rucsăcel în spinare sau doar cu o plasă cu merinde în mână. Un scurt popas la un non-stop pentru o cafea, un pachet de țigări și (eventual) o „sticloanță“ cu tărie, mică, să poată fi dosită în buzunarul salopetei. E greu pe șantier, e mult de lucru dar nu cred că asta ar fi soluția. Deh, fiecare cu obiceiurile și plăcerile lui.

Urmează cei mici, sau mai puțin mici. La școală ori la grădiniță, în brațe sau de mână cu mama ori bunica, cu un ghiozdănel micuț în spate să se obișnuiască să-și ducă bagajul ce-i va însoți o viață întreagă. Mai apare ici și colo câte un bătrân sau o bătrână, scoși din casă de cățelul, bătrân și el dar neobosit în a amușina peste tot. Nici nu știu dacă e un privilegiu sau o corvoadă această mișcare matinală pentru stăpâni.

Mai apoi vin liceenii, cu blugi rupți în genunchi și bustiere cu două numere mai mici care te invită la admirație și gânduri necurate, ascunse parțial sub o bluziță menită să țină răcoarea dimineții la distanță. Rar îi vezi cu un rucsac atârnat lejer pe un umăr. Majoritatea au o simplă mapă în care intră toată cultura lor generală. Un scurt popas la același non stop pentru o gumă, un energizant sau două țigări la bucată, palmate rapid să nu vadă ceilalți cumpărători viciul ce le va aduce multe cheltuieli în viață și mari probleme de sănătate.

O florăreasă își scoate marfa în răcoarea dimineții, în speranța că se va mai găsi cineva să cumpere ceva frumos; că vor mai fi trecători care să arunce o privire măcar spre aceste frumuseți efemere. Puțin mai încolo, grăbite să-și facă norma, două femei adună mizeria noastră. La fiecare hârșâit de mătură îmi amintesc că suntem tot mai mizerabili. E drept că nici primăria nu se înghesuie să pună coșurile de gunoi; de băncile pe care să ne tragem sufletul….nici vorbă.

Ici colo câte o bunicuță, două, trăgând agale un roler către piață, rememorând în minte rețetele pe care le gătesc de ani și ani de zile și socotind cum să o scoată la capăt cu o mâncare bună cu bani puțini, Deh, cheltuieli multe, prețuri mari, pensie mică. Li se citesc îngrijorările pe față și tristețea din priviri; doar atât după o viață de muncă? „Oare noi când mai scăpăm de probleme și necazuri? Oare cum o fi să nu trebuiască să chivernisești zilnic, fiecare bănuț din portofel? “ Foarte probabil nu vor afla răspunsul niciodată.

Vin la rând camioane și utilaje grele, alergând pe șosele în căutarea unui șantier. Sunt destule, (șantierele) dar progrese mari nu se prea văd. În rest de lucru este, doar să vrei să faci câte ceva. Privesc la muncitorii care și au început deja munca și îmi revin în minte imaginile anilor 60 – 70 cu sutele de muncitori târșinduși saboții de lemn spre Poarta 1, spre „făbrică“. Clămpănitul acela îmi răsună și acum în urechi și îl asociez fără să vreau cu sunetul „dudei“ care chema la muncă.

Urmează funcționărimea; angajații de la…stat că cei de la lucru…au început treaba de mult. Secretare elegante, cocoțate pe tocuri, împrăștiind un miros discret de parfum fin, așteată vreun coleg să le ia cu mașina, că deh, nu se cade să vină cu autobuzul, ori urcând rapid în câte un taximetru, grăbite să nu ajungă după ce vine șeful. Nici o grijă, aceștia vin mult mai târziu (că deh, sunt șefi, nu?) în mașini elegante, electrice sau 4×4.

Între timp, bunicuțele au terminat cumpărăturile și se grăbesc spre casă să apuce să termine toată treaba până vin nepoții de la școală. privirile lor sunt la fel de apăsate de griji, de amintiri, de speranța zilei de mâine, avide de liniștea sufletească pe care rareori le-a fost dat să o trăiască.

Trecem grăbiți, zi de zi, săptămână de săptămână, an după an. Nu avem timp să privim la semenii noștri, nu avem vreme să trăim în goana noastră de furnici căpiate, avide să mai strângem câte ceva pentru cămara vieții. Din păcate adunăm doar inutilități, iar cămara sufletului e tot mai goală. Vor trece anii și ne vom trezi singuri și fără prea multe amintiri. Vom tânji după o vorbă bună, după o mângâiere, după soarle molatec al unei dimineți frumoase de toamnă tarzie…

Dan AGACHE

3 COMENTARII

  1. ”Din păcate adunăm doar inutilități, iar cămara sufletului e tot mai goală.”

    Așa este,
    dar să nu uităm de suflul cu mască, protector al sufletului (cândva și) viu.

  2. Interesanta radiografie ,a unei zile ,
    de la cantatul cocoșilor.Ca ne deranjează motoarele turate și zgomotele pubelelor ,răsturnate ,în autospeciale ?este bine ,ca de vineri pana luni dimineață, continuitate serviciului public este doar un concept.Dar praful generat de șantiere și lucrările care trenează, fac parte din cotidian cu prognostic rezervat ,poate ,,a la long time,, Se va găsi o soluție de finanțare, cel puțin pentru tramvai în urma emisiunii de certificate verzi,ca pentru plimbarea, edilului la Munchen, nu au fost retineri, s-au găsit resurse.Cosmarul începe după ora 7.00 circulatie bara la bara ,cu înaintării în pas de melc.De rest blazare și monotonie, cu un edil care mai confrunta spațiul public cu un ring de box, dar cu persoane organizate in celule de propaganda care lansează laude și sar la gatul criticilor.Unii susținători, cu pretenții și cv-iuri care îți taie respirația, se lanseaza in aprecierii fara replica :,, daca Resita arata ca acum 8 ani ,paraseam orasul,alții cu vocabular golanesc, toti,doar, cu interesul in suflet.Toți în slujba edilului se lupta pentru o victorie în 2024 cu 90%.Poate se vor inghesui sa cumpere emisiuni de certificate vezi ,garantate de bugetul local ,pentru 100 euro ,bucata de hârtie inscripționata și doar atât.

  3. @Apostol Mircea: Si ce vrei, sa iti asfalteze strazile, dar sa nu faca praf?
    Sa-l voteze lumea, ca merita acest Popa, iar resitenii merita cel putin un primar precum e acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei