Primelor ghiduri de finanțare ale Programului Regional Vest 2021-2027 vor fi lansate luna aceasta. Criteriile de evaluare și selecție pentru opt dintre intervențiile regionale, dintre domeniile de finanțare ale PR Vest, și stadiul lansării apelurilor de proiecte au fost analizate în Comitetul de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027, întrunit în ședință la Timișoara.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru PR Vest, va publica primele opt ghiduri de finanțare până la finalul lunii iunie, etapizat, pentru următoarele intervenții regionale:
- Drumuri Județene
- Mobilitate urbană sustenabilă
- Sprijin pentru microîntreprinderi – apelul 1, Producție
- Sprijin pentru microîntreprinderi – apelul 2, Servicii
- Eficiență energetică în clădiri publice
- Infrastructură verde
- Universități publice
- Eficiență energetică în clădiri rezidențiale.
Acestea vor însuma 23 de apeluri de proiecte, cu un buget total de peste 463 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din alocarea Regiunii Vest pentru exercițiul financiar 2021-2027, susțin cei de la ADR Vest.
După publicarea ghidurilor, potențialii beneficiari vor avea la dispoziție o perioadă de timp pentru pregătirea proiectelor – o lună pentru intervențiile Drumuri Județene și Mobilitate urbană sustenabilă, respectiv două luni în cazul apelurilor destinate microîntreprinderilor, primele care vor fi lansate.
Ulterior vor putea fi depuse în sistemul MySMIS cererile de finanțare: apelurile vor fi deschise pentru depunerea proiectelor timp deo lună pentru microîntreprinderi, respectiv opt luni pentru intervențiile Drumuri Județene și Mobilitate urbană sustenabilă.
Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.
sursă: ADR Vest
foto: ADR Vest
Lorena POENARU