Nu știați.
În jurul prânzului merge vorba de la unul la altul să ne adunăm în hala mare pentru că președintele are să ne facă un anunț important.
După un sfert de oră, în fața celor circa 60 de lucrători ai Autoservice-ului de pe Calea Timișoarei, președintele Cooperativei Meșteșugărești Viitorul, Gheorghe Dragomirescu, ne anunță scurt: începând de azi șeful unității nu mai este tovarășul Gelu Țunea, ci tovarășul Oprea. Asta este tot. Treceți la treabă! Și a plecat cu tot cu Oprea.
Am rămas toți ca la dentist. De ce să-l demită pe Țunea, ce-a făcut? Cine-i Oprea?
Gelu Țunea, cel care conducea Service-ul era un om bun, chiar tolerant, modest, popular și la care țineam toți.
Personal nu puteam înghiți așa ceva, mai ales că la 25 de ani nu eram prea dus la biserică. Am luat imediat legătura în primul rând cu cei mai în vârstă și respectați maistori din atelier, Năstase-vopsitorul, Ardeleanu-tinichigiul, Gadina-mecanicul, șefi de echipă, să aflu care-i părerea lor. Eram convins că toți tinerii, și erau peste 40 de calfe tinere și ucenici, mă vor urma în tot ce voi întreprinde. Pe scurt toți erau, și cei mai în vârstă și cei tineri, contrariați și revoltați de decizia precipitată și fără explicații.
După cca 3 ore de consultări cu fiecare om în parte, dar mai ales cu cei nominalizați deja, am hotărât :
A doua zi, la ora 9,oo fix, încetăm lucrul și mergem la sediul cooperativei toți ( inclusiv schimbul II ) și ocupăm sala de ședințe. Primul pas. Pasul doi. Cerem prezența în mijlocul nostru a conducerii de partid a județului și orașului. Pasul trei, ne împotrivim schimbării lui Țunea și patru, orice hotărâre legată de Autoservice-ul nostru să se ia cu consultarea noastră. Urma ca toate cererile noastre să le redactez pentru ziua următoare. Toate discuțiile au fost ținute secret, nu a răsuflat nimic.
Toate s-au întâmplat cum au fost gândite și planificate. A doua zi la ora 9:00 deja ocupasem sediul cooperativei și i-am prezentat președintelui Dragomirescu hârtia cu cererile noastre. În nici jumătate de oră o comisie formată din toată floarea comunistă a Reșiței în frunte cu tovii Lascu, Angheloiu, Sîrbu, generalul Luca-comandantul Miliției Județene, colonelul de securitate Colojoară, echipați corespunzător, s-a prezentat în fața noastră iar jos așteptau două dube în caz de nevoie, pline probabil cu mardeiași de meserie.
Pe scurt, ca să n-o lungesc, tovarășii ne-au acceptat toate revendicările în mai puțin de 3 ore de negocieri, cu toate că la început generalul Luca ne-a cerut imperativ să părăsim în ordine sala căci altfel va fi obligat s-o evacueze cu forța. L-am convins că nu am venit ca să plecăm și nu ne vom lăsa evavuați ușor, indiferent de consecințe.
Nu știu dacă la Reșița, până în decembrie 1989 să se mai fi întâmplat așa ceva. Muncitorii de la Cooperativa Viitorul au fost singurii care au reușit s-o pună de o grevă în acele vremuri sumbre.
Mihai SPRÎNCEANĂ
