O țară care, într-o singură lună, iulie 2025, a adăugat la povara sa 8 miliarde de euro, ca și cum ar fi un gest firesc, o respirație adâncă. Suma totală a datoriei României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro, iar creșterea de 40 de miliarde euro într-un an, comparativ cu perioada similară din anul trecut nu mai pare doar o cifră, ci o oglindă în care se reflectă o fragilitate tot mai mare.
E un sentiment straniu, cel de a privi cum o datorie pe care nu ai făcut-o tu, ca om, crește și se adâncește, știind că ea ne va defini viitorul. E o moștenire lăsată generațiilor viitoare, un ghem de fire încâlcite, pe care alții vor trebui să le descurce. Singura alinare e iluzia că ne împrumutăm pe termen lung. Ca și cum un drum lung ar fi mai ușor de parcurs, chiar și atunci când e presărat cu pietre grele.
Ne uităm la aceste cifre ca la niște stele îndepărtate, frumoase și strălucitoare, dar care ne spun o poveste tristă. E povestea unei țări care a uitat să numere, care a confundat împrumutul cu bunăstarea și care, în loc să-și construiască un viitor solid, pare să-și sape o groapă. O groapă plină de euro, de la care vom fi nevoiți, la un moment dat, să ne luăm rămas bun.
Diana ȘTEFAN
Păi dacă a fost făcută gaura de PROeuropenii voștri dragi, nu e nimic grav, dimpotrivă.😆😆😆😆😆😆
”Suma totală a datoriei României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro …”
–
Păi nu tot trâmbițau ”popii” și politrucii cum că ar ploua cu o puzderie de fonduri europene nerambursabile (recte pomana porcului)?
Iar prostimea mai și crede 🙂