Un bărbat din Caraș-Severin și-a găsit sfârșitul pe un drum agricol după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el.
Aseară în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că la intrare în localitatea Rugi, pe un drum agricol, s-a răsturnat un tractor, o persoană fiind decedată.
„Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că un bărbat de 68 de ani din localitate conducea un tractor pe un drum agricol în rampă, moment în care utilajul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul ar fi fost prins sub tractor.
În urma evenimentului a rezultat decesul bărbatului și rănirea unei femei de 49 de ani, care în momentul accidentului ar fi căzut de pe aripa tractorului, aceasta fiind transportată cu Ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.
Lorena POENARU