Ministerul Dezvoltării finanțează alte 101 noi investiții, în 68 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Proiectele, în valoare totală de aproape 700 de milioane de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 66 de noi proiecte, în valoare totală de 321.016.442,31 lei, depuse de 53 de autorități locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice, dezvoltarea unor sisteme inteligente de management urban prin instalarea unor sisteme inteligente de afișaj în stațiile de îmbarcare a călătorilor, construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde prin amplasarea punctelor de încarcare a vehiculelor electrice.
Între aceste finanțări sunt incluse și localități din Caraș-Severin:
- BREBU NOU – Reabilitare Primăria Brebu-Nou în valoare de 672.734,22;
- CONSTANTIN DAICOVICIU – „Renovare energetica moderata a cladirii primariei Constantin Daicoviciu, Comuna Constantin Daicoviciu, 1,.8 milioane de lei;
- FÂRLIUG – Reabilitare si modernizare Camin Cultural Scăiuș 1,18milioane lei;
- FOROTIC – „EFICIENTIZARE ENERGETICA PRIN REABILITARE SI MODERNIZARE SCOALA, COMUNA FOROTIC, SAT COMORASTE, un milion de lei;
- ORAVIȚA – LUCRĂRI DE CONFORMARE TERMICĂ, CREȘTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII CASEI DE CULTURĂ „GEORGE MOTOIA CRAIU aproape 4 milioane de lei;
- ORAVIȚA – LUCRĂRI DE CONFORMARE TERMICĂ, CREȘTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII SPITALULUI ORĂȘENESC ORAVIȚA , aproape 15,5 milioane de lei
- TICVANIU MARE – Lucrări de reabilitare și modernizare Casa de Cultura „Virgil Birou”, în valoare de 1,4 milioane de lei.
Dan AGACHE
Mă bucur ff mult pentru Costel, cu multa stimă nea Marin din Bozovici Nr.918 Județul Caraș severin