Cu foarte mulți ani în urmă l-am cunoscut pe unul dintre cei mai mari sportivi ai României. Era taximetrist. Pe atunci sportivii nu erau profesioniști. Erau amatori. Adică munceau, aveau servici și doar în timpul liber se antrenau și participau la competiții cu ,,scoatere din producție”, o formulă de…învoire fără plată.
Taximetristul, cu care aveam să fiu amic mulți ani mai apoi, m-a cărat mulți ani pe traseele mele preferate Reșița-Șura Ortacilor, Reșița-Semenic și, bineînțeles Reșița-Țerova, adică acasă. De multe ori însă îi întorceam prietenia însoțind caravana (și galeria, căci da, exista și-o galerie) Automobilismului Reșițean la cursele de viteză în coastă și pe circuit de la Baia Mare, Brașov sau Hunedoara. Mai ales că în echipă erau mulți colegi, angajați ai Autosevice-ul auto de pe Calea Timișoarei din Reșița și în care ,,taximetristul” injectase pasiunea pentru cursele auto : Zaberca, Gadina, Curuță, Lugojan, Mareș ș.a., Dumnezeu să-i ierte pe toți!
Auzisem că a fost cel mai tare, multicampion național, la motociclism. Și că a trecut la automobilism pentru că la moto nu puteai să concurezi decât până la o anumită vârstă, 45 de ani dacă nu mă înșel. Și cum nu putea sta departe de motoare s-a apucat, atunci când alții își plimbă nepoții, de automobilism la cel mai înalt nivel. Și trecuse bine de 70 de ani când încă mai concura și avea puncte în clasamentele naționale.
Într-o zi, pe la începuturi, l-am întrebat cu ce bani își întreține mașina ( PERSONALĂ) de concurs, de unde bani de piese, combustibil, deplasări ? Cum de unde ? Din banii mei, din salar, îmi spune. Am rămas perplex. Mai târziu, după Revoluție, aveam să aflu că a mai fost ,,sponsorizat” cu câte o piesă de către diferite firme, dar greul tot punga lui îl ducea.
Într-o altă discuție îmi spunea că are ambii părinți în Germania Federală și de câțiva ani are cererea depusă la Pașapoarte pentru a-i putea vizita și nu i se aprobă. Cum nu ți se aprobă ? Ție, campionul României ? Da, lui, campionul României. De ce nu pleci cu chestia aia, ,,reîntregirea familiei” ? îi zic. Nu pot. Nu voi pleca niciodată decât doar în vizită. Asta-i Reșița mea, mi-e drag să trăiesc aici și nu voi pleca niciodată, nici după moarte.
Este vorba de marele campion reșițean Werner Hirschvogel, reșițeanul care a iubit nespus orașul ăsta. Și totuși din Reșița au plecat 30-35.000 de reșițeni… De ce? Nu e prea mult?
Mihai SPRÎNCEANĂ
