Politica

Deputatul Marșalic, la 250 de ani de la înființarea Aninei: „Mă simt legat sufletește de aceste locuri!“

Anina a împlinit 250 de ani  de la înființare, odată cu sosirea în zonă a primilor coloniști austrieci, un moment pe care deputatul liberal...

Lobby pentru Banatul de Munte

Declarația politică din această săptămână a deputatului PSD de Caraș-Severin Romulus - Marius Damian, intitulată „Comorile turistice ale Carașului“, se vrea o promovare a...

Ion Mocioalcă: „Sfinții Apostoli Petru și Pavel – sărbătoarea dragostei lui Hristos“

„An de an, la 29 iunie, Sfânta Biserică ne amintește de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În icoane sunt reprezentați împreună și sunt pictați...

Marcel Vela este noul vicepreședinte al Senatului României

Consilier local, viceprimar și ulterior primar al municipiului Caransebeș, ministru de Interne și al doilea om în stat în perioada pandemiei, senator din 2016,...

Cărășenii afectați de inundații vor fi sprijiniți financiar!

Ploile din ultima perioada au creat o serie de probleme în unele localități din Caraș-Severin, afectând mai multe gospodării.Deputatul liberal Dumitru Rujan a făcut...

Deputatul PSD Marius Damian, despre rocada guvernamentală

După mai multe amânări față de calendarul inițial, cele două mari partide PSD și PNL au ajuns în sfârșit la un acord privind rotativa...

Programul de guvernare al AUR, prezentat la Reșița! „Nu sunt lozinci ce spunem. Dacă există voință, există și putință”

Cu o rugăciune și cu intonarea imnului României, așa a început prezentarea de la Reșița a programului de guvernare în 15 puncte al Alianței...

Mariaj cu năbădăi la București, divorț în teritoriu

Coaliția PSD - PNL la nivel central e un fel de „anus contra naturii“; nu se poate cu ea, dar nici nu merge fără...

Silviu Hurduzeu: „La PSD numele miniștrilor nu se „trag din căciulă”

„Competența este principalul criteriu de selecție pentru propunerile de miniștri din partea PSD“ a afirmat deputatul PSD de Caraș-Severin Silviu Hurduzeu, președintele organizației social...

Dumitru Rujan: „Suntem puțini, tot mai puțini…“

În ultimii zece ani, populația rezidentă a României a scăzut în mod semnificativ, cu peste un milion de locuitori, fie ca urmare a migrației...

Știrile zilei