Ce rămâne după acest 1 Decembrie?

Am intrat în prima zi de iarnă cu cântec, joc și voie bună. Am avut cam de toate: câțiva fulgi de zăpadă, parade militare, discursuri patriotice, festivism, fasole cu ciolan, politicieni cu pieptul bombat, decorații, șampanie (doar pentru unii), generali cu multe stele, muzică populară, manele, programe de divertisment pe la televiziuni, accidente, bețivi și cam tot ce ne-am dori sau nu prea, de Ziua Națională a României.

Întrebarea e cu ce rămânem după această sărbătoare? Păi…fulgii de nea s-au dus (e drept că vor veni și alții, dar aștia dintâi s-au dus), șampania s-a terminat, paradele militare așișderea, câteva linguri de fasole (fără ciolan), un strop de mândrie și unul de mâhnire.

Iar s-a vorbit de Basarabia, de România Dodoloață, de Alba Iulia, de înaintași, de eroi, de minivacanțe și zile libere. Politicienii au lăsat-o mai ușor și cu kilometri de autostradă, și cu creșterea pensiilor, și cu vaccinarea, și cu aparițiile publice; ei lucrează la buget, la rectificare, au grija zilei de mâine pentru români, au sarcini și responsabilități.

Rămânem cu un gust amar că multe din cele întâmplate ieri au fost poleite cu un fals patriotism, că discursurile mobilizatoare erau pentru alții, nu pentru vorbitori, că promisiunile de mai bine erau pentru oamenii lor, nu pentru noi, că trecem iar pe „pâine cu sos de limbă“ și facturi umflate, că vine frigul și UE ne spune că nu mai avem voie să ne încălzim cu lemne.

Restricțiile astea îmi seamănă cu povestea din timpul marii revoluții franceze când o ducesă de la curtea Franţei i-ar fi adresat reginei Maria Antoaneta următoarele cuvinte: „Ce neghiob e poporul, care vrea neapărat pâine, când ar putea să-şi cumpere cozonaci!”, iar cele două femei au ajuns repede la concluzia că oamenii „dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!”.

Un gust amar râmâne și la gândul că sărbătorile de anul acesta vor fi la fel de sărăcăcioase pentru unii, la fel cum vor fi la fel de îmbelșugate pentru alți; că Moș Crăciun ne va aduce câte două facturi umflate și la gaz și la curent, că bradul și mai ales cadourile de sub el vor conține mai multă hârtie de ambalaj decât surprize, că se împlinesc 32 de ani de când….

32 de ani degeaba; tinerii pleacă, bătrânii se sting, politicienii promit, afaceriștii își rotunjesc conturile, oportuniștii își îngroașă burțile iar bietul popor român rămâne cu lacrimi în ochi. Lacrimile de bucuria unui 1 Decembrie se transformă încet în lacrimi de tristețe și neputință, de speranțe năruite.

Dar va veni și la anul un 1 Decembrie, o nouă sărbătoare tradițională cu parade militare, discursuri patriotice, festivism, fasole cu ciolan, politicieni cu pieptul bombat, decorații, șampanie…

Dan AGACHE