ETICHETE

finantare

Birocrația omoară proiectele la Caransebeș

Nu, nu e vorba de vreun funcționăraș cu creionul agățat la ureche sau cu mânecuțe speciale până la cot. E vorba pur și simplu...

Anunț Consiliu Județean Caraș-Severin – finanțare proiecte culturale

ANUNŢ privind singura sesiune de selecţie referitor la finanţarea nerambursabilă a unor  acţiuni/programe/proiecte în baza prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 51/1998, (republicată), cu modificările...

Proiecte mature depuse spre finanțare de Primăria Ciclova Română

Privit ca o mană cerească de multe din primăriile cărășene, programul Anghel Saligny ar permite o dezvoltare a localităților, dezvoltare atât de așteptată de...

Drumurile agricole – prioritate zero pentru administrația din Luncavița

Fostă zonă necooperativizată, Luncavița și Verendin abundă astăzi de gospodari; crescători de animale, dar și fermieri, aceștia au de străbătut, de multe ori zilnic,...

…și s-a făcut lumină în cătunele din Armeniș

Noile finanțări venite prin Programul de Mediu cu destinație clară - „Instalarea de panouri fotovoltaice în zonele neelectrificate“ se potrivesc ca o mănușă pentru...

Au început lucrările la Parcul Central din Băile Herculane

Un nou proiect edilitar, cu finanțare europeană a demarat ieri în stațiunea balneo-climaterică Băile Herculane din județul Caraș-Severin. Intitulat  „proiect de dezvoltare a infrastructurii...

Aproape jumătate de milion de lei pentru iluminatul public din Turnu Ruieni

La Turnu Ruieni, primaria a semnat un contract de finanțare cu Administrația Fondului de Mediu în valoare de 420 de mii de lei, pentru...

Reeșalonarea proiectelor, principala activitate a administrației din Berliște

Trecerea dintr-un an în altul nu reprezintă doar petreceri cu mese pline de bunătăți, șampanie și distracție. Administrația locală din Berliște are de reeșalonat...

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru Primăria Dognecea

Edilul comunei Dognecea din Caraș-Severin, Remus Rof, este mulțumit de ceea ce a realizat în primul an de mandat.„Am închis bine anul trecut; a...

Lumină-n Semenic

De foarte mulți ani, sistemul de iluminat din muntele Semenic este practic inexistent. Pentru a aduce un strop de lumină într-una din cele mai...

Latest news