În luna iunie a lui 2022, într-o ședință a Ligii Comitetului de Coordonare Județean al Ligii Aleșilor Locali ai Filialei PNL Caraș-Severin, șeful liberalilor cărășeni, Marcel Vela, transmitea un mesaj de forță publicului:
„Împreuna cu președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, am transmis aleșilor locali și județeni un mesaj de unitate și susținere a tuturor aleșilor locali din toate cele 77 de unități teritorial administrative din Caraș-Severin.
Totodată, a fost votată cu unanimitate de voturi Rezoluția care are ca obiectiv principal al întregii echipe PNL câștigarea alegerilor din 2024!“… N-au trecut nici doi ani, iar câștigarea alegerilor din 2024 pare că se îndepărtează pas cu pas, vorba unui clasic în viață, de PNL…
Aici intervine o nuanță, care merită aprofundată. Se îndepărtează câștigarea alegerilor de organizația județeană a PNL sau de Romeo Dunca? Pentru că, deși la modul declarativ cei mai mulți primari refuză să pună degetul pe rană, adevăratul motiv al renunțării îl poate reprezenta doar o nemulțumire în raport cu conducerea… Da, exact? Care conducere? Cea a PNL-ului „de la Caraș“, condus de senatorul Ion Marcel Vela sau cea de la județ, adică de la Consiliul Județean, unde se află acest atipic personaj care guvernează într-un stil propriu, aș spune, fără să greșesc, aproape incontrolabil și care nu e obișnuit să răspundă în fața activului de partid?
Între timp, unitatea din PNL pare că are serios de suferit după părăsirea corabiei de către o serie impresionantă de aleși liberali care au luptat cu rezultate notabile în campaniile trecute: Brian Filimon, Ioan Rusu, Nicolae Orăvicean, Marius Ișfan, Marius Pohanka, iar o altă serie de edili în funcție și-au anunțat deja candidatura sub steag independent, vezi cazul Ghiță Roma de la Slatina Timiș. Și nici Mihaela Drăgilă nu se simte prea bine la Lăpușnicu Mare, acolo unde candidatul PSD Ion Lala (da, același Lala) îi transmite că are nevoie de „câta repaos“.
Ultima „surpriză“ de acest gen, fără a constitui o premieră pentru PNL, vine de la Oțelu Roșu. Din postura de consilier local ales pe lista Partidului Național Liberal, prof. Adriana Gheață, o femeie liniștită care nu părea că dorește să facă vreo mișcare nesăbuită, a ales, totuși, să bată palma pentru viitorul ei politic cu Forța Dreptei, după ce alți 4 liberali au făcut același gest în urmă cu o săptămână. De ce nu a plecat și doamna profesoară odată cu cei patru „dreptaci“? Motivele pot fi numeroase, însă ceea ce știm este că doamna profesoară, dacă a cântărit de șapte ori, nu se mai întoarce din drumul ei.
Am încercat să o contactăm pe doamna Gheață, care nu ne-a răspuns într-o notă glacială, confirmând alegerea ei politică pentru viitor, în sensul dialogului purtat, deja, cu reprezentanții de la Forța Dreptei, conduși de Hadrian Popescu la nivelul județului Caraș-Severin.
Practic, în acest moment, steagul, pardon, stegulețul PNL continuă să mai fie fluturat în Consiliul Local al orașului Oțelu Roșu de un singur consilier local, nimeni altul decât Darius Enache, fiu al candidatului liberal Dragoș Enache la alegerile din 9 iunie.
Să aibă oare „înștiințat“ și nea Dragoș despre o destrămare anunțată a PNL la Oțelu Roșu? Sau fi-va acesta momentul unei resetări generale pentru PNL Oțelu Roșu și organizația PNL Caraș-Severin pentru ceea ce vor însemna viitoarele examene politice ce se anunță în anii următori?
Sergiu TABAN


















Un alt ales a părăsit …
–
Culmea alegerii (se zice) este să trimiți pe cineva la Paris, bou, și să se întoarcă vacă 🙂