La Reșița, în municipiul reședință de județ din Caraș-Severin, s-a deschis oficial sediul filialei județene Caraș-Severin a Asociației Comunelor din România, organism care își...
Înscrierile pentru programul „A DOUA ȘANSĂ“ au început în comuna Dognecea. „Este o nouă șansă pentru persoanele care din diferite motive au fost obligate la...
Dacă pe vechile programe PNDL finanțările au fost sistate cel puțin până la rectificarea bugetară care se lasă așteptată, programul Anghel Saligny sau PNDL3,...
Se simte schimbarea în localitatea cărășană Dognecea, unde, de ceva vreme, voluntari de prin toată lumea au găsit deschidere și apreciere, indiferent de domeniul...
Amânată odată, ședința care urma să stabilească noua conducere a ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin pentru următorii 5 ani a avut loc ieri în prezența...
Dacă alimentarea cu gaz a localităților a fost tema principală în campania electorală din toamna anului trecut, odată ajunși la guvernare coaliția majoritară nu...
Dacă primarii liberali doar mustăcesc (unii dintre ei) pe la colțuri, cei ai opoziției, PSD în special, spun lucrurilor pe nume: Programul Național de Redresare...