Amfiteatrul Centrului Universitar UBB din Reșița va găzdui luni, 12 decembrie, de la ora 17:00, lansarea programului „YoungPRENEUR”, inițiat de bine-cunoscutul antreprenor Cristian Onețiu,...
Două stațiuni din județul Caraș-Severin vor fi legate printr-o pistă de biciclete. Este vorba de milenara stațiune Băile Herculane și de Mehadia, comuna cărășeană...
Pentru prevenirea toxinfecțiilor alimentare și a răspândirii pestei porcine africane, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin a intensificat controalele în unitățile autorizate...
România va construi spitale noi din bani europeni. Programul Sănătate 2021 – 2027, aprobat la sfârșitul lunii noiembrie de Comisia Europeană, este un program...
În urma întâlniril inițiate de Consiliul Județean, între societatea Aquacaraș și reprezentanții constructorilor care au câștigat proiecte cu finanțare europeană dedicate reabilitării și extinderii...
În contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, polițiștii cărășeni continuă activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, la data...
16 milioane de euro, bani europeni, vor ajunge în județul Caraș-Severin pentru dezvoltarea zonei turistice Semenic. Administrația locală speră să obțină restul banilor necesari...
Deputații PNL Vetuța Stănescu și Dumitru Rujan propun modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în sensul completării locurilor de muncă încadrate...
Începute printr-un proiect în valoare de peste un milion de lei, lucrările de modernizare a clădirii administrației locale din Pojejena sunt aproape de final.
„Chiar...